Traian Vuia a devenit, în 1906, primul român care şi-a transformat pasiunea pentru “sbor” în Vuia I, aeronava proiectată de el însuşi, odată cu el a decolând şi aviaţia românească. O sută de ani mai târziu, zborul românesc se arată în forma lui cea mai matură, iar o echipă de oameni luptă pentru a-l face mai liber.

Principalele eforturi se direcţionează în a-l face necostisitor. În prezent, avioanele private de talie mică sunt scutite de taxa pentru navigaţie aeriană, iar, de curând, Noul Cod aerian a scutit avioanele necomerciale de taxa pentru aterizări şi pentru decolări. Majoritatea aeroporturilor noastre sunt internaţionale, şi, deci, controlate. Circumstanţa aceasta obligă piloţii să depună planuri de zbor conforme, o operaţiune care nu durează mai mult de trei minute. Trebuie să enunţăm şi paradoxul. Constrângerile, chiar dacă uneori frustrante, sunt efectul accesibilităţii tot mai largi. Cele două sunt corelative. Numărul avioanelor creşte, spaţiul aerian se aglomerează, iar odată cu ele creşte şi necesitatea limitelor. Paradoxul este, prin originea lui, unul îmbucurător.

Pentru activităţile şcolii, cele de „loisir”, ori pentru operaţiunea generală a avioanelor mici, cel mai primitor aeroport bucureştean este Aeroportul Internaţional Băneasa. Mai mult, agenţii  de „handling” aeroportuar de acolo sunt foarte prietenoşi şi cooperanţi(veţi înţelege cu experienţa cât de important este acest lucru mărunt). Odată ce a părăsit spaţiul controlat al unui aeroport, traficul VFR beneficiază de serviciul de informare aeriană. Acesta îi transmite date despre celelalte aeronave, zone militare active, condiţii meteorologice şi alte asemenea. Rolul dumnealor este, însă, de informare. Prin urmare, în regim VFR, pilotul navigant se bucură de libertate. Traficul IFR, în schimb, va fi preluat de controlul radar, care va eşalona toţi operatorii IFR ai spaţiului aerian. Spre deosebire de navigantul VFR, cel în regim IFR este supus controlului în spaţiu şi timp.

Pornind din Băneasă, în raza scurtă de două ore de zbor intră destinaţiile naţionale cele mai importante. Un zbor până în Sibiu durează circa o oră şi implică traversarea Carpaţilor. Prin urmare, atât destinaţia cât şi ruta fac din zborul acesta o desfătare. Un Cirrus 22T(Cirrus-ul mai voinic) poate să parcurgă distanţa până la Satu Mare într-o oră şi 45 de minute şi distanţa până la Suceava într-o oră şi jumătate. Cel mai adesea, practicăm devierile(un exerciţiu esenţial atât în şcoală cât şi ulterior), care, în drumul tău către Suceava şi pentru câteva minute în plus, pot să te poarte peste litoralul Mării Negre sau peste Deltă.

Pe lângă aeroporturile mari, betonate şi încinse, există în România şi o mulţime de aerodromuri înierbate, la marginea cărora se zăresc umbrele desfăcute şi oameni aşezaţi la masă. Romania are o mulţime de pasionaţi de aviaţie care şi-au construit singuri aerodromurile şi se bucură sa te primească la umbră, în ospeţie.